luni, 6 iulie 2009

II


Intr-o alta ordine de idei, esoteristii cred ca la inceput, universul a fost mineral, dar prin influenta Soarelui el trece la o octava superioara a constiintei sinelui divin, adica la dimensiunea vegetala. Si aici nu intamplator gasim in Biblie referirea la Gradina Edenului si la pomii cu viata vejnica sau cel care contine in samanta lui cunoasterea binelui si a raului. Noua structura a Universului se compune si traieste creeind noi spatii. Gasim in Vechiul Testament exact aceasta ordine primordiala in etapele creatiei: „Apoi Dumnezeu a zis sa dea pamantul verdeata, iarba cu samanta, pomi roditori, care sa fac rod dupa soiul lor si care sa aiba in ei samanta lor pe pamant. Si asa a fost!” (Facerea 11).Obervam , oarecum contrariati, ca Soarele, luna si stelele apar ulterior. Asadar, noua fiinta vegetala care se situa in inima universului capata numele de Adam, iar intinderea „vegetala” devine Paradisul. Dar sa nu-l uitam pe Saturn, sau esenta intunericului care vine sa-i scoata pe Adam si pe reflexia lui in lumea sa, Eva din starea de beatitudine a „eternei primaveri”. Pacalindu-l cu dobandirea adevaratei libertati prin individualizare, Saturn reuseste sa-l faca pe Om sa piarda starea de integrare in Dumnezeu si sa parcurga intreg drumul inapoi spre Sursa cunoscand Binele si raul doar prin propria obtiune. Revenind la starea vegetala, ar trebui sa ne lamurim vazand cat de asemanator este sistemul nostru nervos simpatic cu structura unui arbore. In aceasta dimensiune a energiei in proces de condensare, apar la om chakrele, meridianele prin care circula energiile, ca seva prin radacini. Inutil sa mai vorbim de interactiunea intre om si plante in procesul de vindecare si regenerare...Adam se reproducea la inceputurile existentei sale, prin sine insusi caci era facut dupa Chipul si Asemanarea Elohimilor, iar in spirit nu exista sexualitate. De aceea Eva este plasmuita din coasta sa si nu este o creatie independenta!. Referitor la dimensiunea vegetala, sa mai pomenim totusi de teribila asemanare dintre radacina de matraguna si trupul omenesc, cat si despre utilizarea ei in magie.

Desi, descoperita abia in 1866, epifiza sau glanda pineala, de marimea unei migdale, este situata in profunzimea creierului la jonctiunea cu maduva spinarii, inca din perioada vegetala, tocmai pentru a-l ajuta pe om sa-si aminteasca lumea pe care a parasit-o fiind pacalit de Intuneric. Pentru ilustrii nostri inaintasi aceasta glanda numita de egipteni sarpele ureus, de indieni ochiul lui Shiva, de chinezi al treilea ochi, reprezenta organul de perceptie al sferelor inalte, o fereastra deschisa catre ierarhiile spirituale, si se antrena prin meditatie si diferite tehnici de alterare a constiintei. Incepe istoria initierilor, prin care cei animati de „dorul de acasa” isi aminteau lumea din care cazusera. Astfel ei intelegeau ca la inceput pamantul si soarele erau unite, ca intraga creatie din Dumnezeu, dar picand intr-o materia care il separa pe Adam de Lumea Lui, omul se vedea izolat si insingurat. Constientizand despartirea, omul incepe sa inteleag ca soarele nu-l mai lumineaza din interior ci ca dupa separarea pamantului de El , poate fi umbrit de o silueta cu adevarat infricosatoare. Este sarpele diabolic, Saturn cu pofta lui de a chinui si devasta care ii face omului cel mai teribil dar: Teama! Acest episod coincide cu trecerea de la stadiul vegetal la cel animal. Caci sarpele este primul animal din Gradina Edenului. Odata cu inceperea noii dimensiuni apar dorintele, poftele si setea de sange. Cand apare foamea, apare si moartea, caci omul cazut in materia nu se poate hrani si nu poatev trai decat ucigand alte forme de viata. Incepe experimentarea raului si a bienlui prin propria constiinta. Iata ce scrie in Geneza despre aceasta: „Iar femeii i-a zis: Voi inmulti mereu necazurile tale, mai ales in vremea sarcinii tale, in dureri vei naste copii...iar lui Adam i-a zis: blestemat va fi pamantul pentru tine! Cu osteneala sa te hranesti din el in toate zilele vietii tale!” Inmultirea speciei, odata cu noua dimensiune animala se produce prin dualizare. Apar masculinul si femininul ca energii complementare. Observam ca apare pentru prima oara si conceptul de rau necesar. Astfel esoteristii nu-l confunda pe Saturn-Satan, zeul dimensiunii materiale cu Lucifer, steaua diminetii, alias Venus. Pentru antici Venus are un caracter dual. Apare ca o zeita de o frumusete magica, adr si ca oribila femeie sarpe. In Biblie referirile sunt quasi-identice, Lucifer fiind un inger de o lumina nemaintalnita cazut in mrejele Intunericului. Poate ca tocmai Lucifer ii face pe Adam si eva sa constientizeze ca „sunt goi”. Astfel, constiinta umana trebuie sa cunoasca raul si sa-l invinga prin liberatea de a se asocia cu Binele! Prin aceasta cadere teribila, lui Lucifer ii cade din frunte un smaral imens ca semn ca cel de-al treilea ochi se va atrofia si celor care l-au urmat. „ ...Sfantul Mihai, vazu manaia lui Dumnezeu...A luat corona lui Lucifer d epe capul lui. Asa incat piatra a sarit de pe ea.Si a devenit pe pamant, piatra lui Parsifal” (Parzifal, Wolfram von Eschenbach).Intr-o analiza, ceva mai complicata am putea spune ca din cauza lui Satan, viata este grea, dar din cauza lui Lucifer, ea devine greu de inteles, caci el aduce iluzia ca forma inselatoare de adevar. Saturn este eminamente rau, dar Venus aduce un caracter dubios omului. Il invata dobandirea lucrurilor prin escrocherie, dar il si pacaleste in cautarea adevaratului drum catre Casa. Lucifer este iluzionistul care poate lua chiar infatisarea Luminii Inalte, doar pentru a-l confuza pe cel care a inceput sa inteleaga Adevarul. El creaza dorintele si trimite impulsurile care-l fac pe Sfantul Pavel sa scrie in Epistola catre Romani 7-19: „...nu fac binele pe care il voiesc, ci raul pe acre nu-l voiesc, pe acela il savarsesc”.

Chiar daca, epoca moderna il defineste pe Iehova ca fiind unicul Dumnezeu, traducerea corecta a ebraicului Elohim se articuleaza la plural. Pentru adeptii esoterismului, cele doua denumiri se refera la Entitati diferite. Elohim sunt sapte Spirite Inalte care actioneaza impreuna ca un singur Zeu si lucreaza in Energia Solara. (am scris cu majuscule caci ma refer la soarele din toate sistemele planetare, nu doar in cel al galaxiei noastre), iar Iehova este cel care porneste in combaterea lui Lucifer, adica a zeitei Venus. Pentru initiatii din vechime Iehova este Spiritul Inalt al Lunii. El este creatorul reflectii si al gandirii. El ne invata sa luptam cu impulsurile si dorintele bestiale prin analiza si reflectie. Daca Soarele este viata, Luna ne invata moralitatea pentru a dobandi Viata. Intr-un fel greu de inteles pentru materialisti sau cei care gandesc doar exoteric, luna guverneaza glanda pitulara, sau hipofiza. Pentru Iudei, Iehova, si pentru arabi Allah este Demiurgul care ne invata cum sa luptam cu Lucifer dandu-ne setul de reguli, pe care respectandu-l, putem sa accesam nivelurile superioare al constiintei, care ne uneste cu Sursa. Asa cum Elohimii l-au inlantuit pe Satan, sau cum Soarele l-a invins pe Saturn, tot asa Iehova sau Allah il invinge pe Lucifer. Ecourile acestei titanice inclestari il regasim in toate culturile lumii: batalia lui Krisna cu demonul-sarpe Kaliya, a lui Apolo cu sarpele monstros Python sau lupta lui Perseu cu sarpele inaripat care o ameninta pe Andromeda. Iata ce citim in Apocalipsa (6) despre cele sapte duhuri denumite Elohim: „Si la mijloc intre scaunul de domnie si cele patru fapturi vii, si intre batrani, am vazut stand in picioare un Miel. Parea junghiat si avea sapte coarne si sapte ochi, care sunt cele sapte Duhuri ale lui Dumnezeu trimse in tot pamantul”. Tot in Apocalispa lui Ioan (12:7-8) gasim o interesanta referire a luptei din cer cu Balaurul sau Sarpele: „ Si in cer s-a facut un razboi. Si Mihail si ingerii lui s-au luptat cu balaurul. Si balaurul si ingerii lui s-au luptat si ei, dar n-au putut birui si locul lor nu li s-a mai gasit in cer”! Zeul lunii, Iehova a repurtat o mare victorie impotriva lui Lucifer la fel cum Elohimi l-au inlantuit pe Satan. Ne reamintim zilnic aceste lucruri daca ne intrebam de unde vine denumirea zilelor saptamanii: In traditia iudaica, sabatul pica sambata: iata cum pronunta englezii: Saturday (saturnday-adica trecerea de la mineral la vegetal), duminica (Sunday-sun-day-ziua soarelui) si Monday (moon day) ziua lunii. In romaneste suna, parca si mai bine: Luni-luna; marti- marte; miercuri-mercur; joi-jupiter; vineri- venus, samd!