I

La inceput nu exista timpul. Ori ce om de bun simt intelege ca timpul este o conventie care masoara schimbarile de pozitie ale obiectelor in spatiu, si evolutia fiintelor de la nastere spre moarte. Insa pentru esoterism este limpede ca la inceputuri nu existau obiecte in spatiu si nici fiinte in evolutie. La inceput a fost nimicul pe care l-a modelat prin mintea si actiunile sale Marele Creator. O spune si Biblia...Soarele si luna apar dupa creerea luminatorilor. Deci, pentru cei care apuca drumul vertical al gnozei, universul primordial este cel mental, din care se precipita dimensiunile materiale. Pentru inteleptii Kabbalei, cu mult inaintea nasterii Timpului, Dumnezeu a reflecat asupra sa, si-a imaginat fiinte asemanatoare cu El, libere, creatoare, iubitoare, intelepte si dinamice, demne sa devina si sa realizeze alaturi de el Marea Opera de a modela nimicul si de-al transforma in Tot. Apoi El a realizat ca trebuie sa existe un timp care sa permita aceasta evolutie fantastica de la gand la materie. Pentru initiatii tuturor timpurilor, universul este integralist si aflat in permanenta dinamica. Mineralul tinde catre vegetal, vegetalul catre animal, animalul, catre uman, umanul catre divin, iar divinul catre Sursa. In ciuda stiintelor materialiste, cautatorul sensurilor profunde ale existentei intelege ca Sursa a inzestrat Creatia cu constiinta, vointa si libertate, astfel incat ce creeaza mintea sa devina materie, sau altfel spus: mai intai exista planul, apoi constructia!

Platon spunea despre idei ca sunt esenta lucrurilor, iar Mintea Marelui Creator a insamantat intreaga sa Opera cu idei generatoare de realitati pe diferite planuri. Panza pe care Dumnezeu isi picteaza Creatia este Energia Primordiala, pe care mintile celor creati dupa „Chipul si Asemanarea Sa” o modeleaza in functie de vibratiile la care au ajuns in cautarea Sursei. Astfel, Arhanghelii lucreaza in Lumina Pura, Ingerii cu energie fina, zeii cu energie spirituala, iar omul cu energie densa. Intreaga antichitate se supunea perceptiei lumii in cheia minte-inaintea-materiei. Astfel, cand ei priveau o masa cu delicatese, nu percepeau direct imaginea lor ci intelegeau principiile care s-au angrenat de la bobul de grau care se naste in miezul pamantului, ca sa irumpa cand soarele si-a incheiat lucrarea asupra sa in spicul galben, pe care mana gazdei l-a taiat transformandu-l in painea care va hrani omul, care are nevoie de energie densa, caci doar zeii se pot hrani din idei, pe cand cei aflati in dimensiunea materiala sunt damnati sa transforme energiile subtile in realitati ale materiei in care spiritele lor sunt incarcerate, prin pierderea calitatii divine! Iata, doar un exemplu de perceptie, atat de drag esoteristilor! Pentru a ne lamuri si mai bine, iata cum raportau anticii microcosmosul (omul) la macrocosmos (universul): „Tot ce este in cer este si in afara lui, ca si tot ce este pe pamant este echivalent cu ce se afla in afara sa, precum corpul este format din organe asa si universul este zamislit din planete...” (bucata de text gasita pe placute de lut in Memphis).Si tot asa: ramele aveau forma intestinelor, plamanii aveau forma de pasare, cu alte cuvinte absolut totul in legatura cu interiorul nostru avea un corespondent in afara. Pentru ei Soarele era Principiul activ, dinamic, iar Luna, luminatorul noptii era responsabila cu starea pasiva, vegetativa, potentiala. Astazi, stim ca omul respira de 25 920 de ori intr-o zi, ceea ce corespunde anului Platonician, exact cat ii trebuie soarelui sa guverneze toate casele astrologice, iar media de varsta a presoanei de 72 de ani are exact acelasi numar de zile. Pare surprinzator, nu?

Asadar, in esoterism lumea spiritelor si cea materiala se afla intr-o permanenta corespondenta, si in raporturi dictate de vibratia personala. Lumea pe care o traim este cea pe care o gandim, iar lumea de apoi este exact cea pe care o creeam in planul terestru, prin actiunile, faptele, visele, sperantele si cunoasterea noastra. Dar sa vedem, mai departe cum percep initiatii „aventura punctului care devine Intreg, a gandului care devine Univers si a visului care se transforma in realitate. Pentru ei, Big Bangul se desfasoara cam asa: Din neant s-a precipitat o energie foarte fina, mult mai subtila decat lumina, urmata de un gaz diafan care contine in el potentialul tuturor lucrurilor si fiintelor.Aici cele doua testamente care compun Biblia converg catre aceeasi idee primordiala: „La inceput Dumnezeu a facut cerurile si pamantul. Pamantul era pustiu si gol, peste fata adancului de ape era intuneric si Duhul lui Dumnezeu se misca deasupra apelor. Dumnezeu a zis: sa fie lumina. Si a fost lumina.”( Facerea 1-3). Dar si: „La inceput era Cuvantul, si Cuvantul era cu Dumnezeu si Cuvantul era Dumnezeu. El era la inceput cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost facute prin El, si nimic din ce a fost facut, n-a fost facut fara El. In El era viata si viata era lumina oamenilor” ( Evenghelia dupa Ioan 1-4). Vedem inca o data cata importanta acordau anticii ideii ca initial totul a pornit din Mintea lui Dumnezeu, iar gandurile sale s-au materializat odata cu aparitia Timpului ca unitate de masura a Creatiei. Ei, odata cu aparitia Timpului se naste si ideea mortii, iar inteleptii primelor veacuri identificau limita, moartea, despartirea de scanteia creatoare cu Saturn. Gratie lui, un obiect poate ocupa un anumit spatiu, unic, fara ca nimeni sa nu-i poata lua locul pana la despartirea de invelisul care gazduieste ideea-spirit. Tot Saturn este cel care a ajutat creatia sa se individualizeze, a permis constiintei sa iasa din intreg si sa cunoasca caderea in materia solitara. De aceea, in esoterism, Saturn devine sinonim cu Satan sau Intunericul: „Dumnezeu a vazut ca Lumina era Buna si Dumnezeu a despartit lumina de intuneric”. (Facerea 4) si: „Lumina lumineaza in intuneric si intunericul n-a biruit-o” ( Evanghelia dupa Ioan 5). Putem lesne sa observam ca la Inceput s-a purtat o lupta titanica intre Forta Creatoare a lui Dumnezeu care supunea nimicul, transformandu-l in permanenta si opozitia acestuia, tendinta de usca si omori, inca din fasa germenii creatiei. Pentru astrologie, Saturn reprezinta devoratorul, pedepsitorul, cel care face viata grea oamenilor, cel care a germinat lumea cu insasi disparitia ei! Insa el are un rival pe masura. Salvatorul Intregii Creatii care este Soarele Lumilor, Lumina Primordiala, Tatal intregii Creatii. El poate regenera totul insuflandu-i viata. Astfel cand Iisus a pogorat in creatia materiala pentru a regenera Intregul, initiatii au stiut ca Soarele a coborat in tenebre pentru a lasa si acolo samanta luminii, adica a vietii!. In diversele culturi ale lumii, Soarele are numele de Krisna, in India, de Apolo in Grecia, de Ra in Egipt samd.